Antena 3 Suceava Actualitate Primăria Salcea, luată cu asalt de cetățenii nemulțumiți

Primăria Salcea, luată cu asalt de cetățenii nemulțumiți

La Salcea, prima zi de lucru a primăriei s-a transformat într-un haos total. Cetățenii orașului s-au adunat în fața instituției pentru a protesta față de mărirea impozitelor, a taxei de salubrizare și a taxei de câine. Cu toate acestea, lucrurile au degenerat și s-au transformat într-o confruntare dură, cu strigăte, cereri de demisie și acuzații pe toate problemele orașului. Oamenii spun că nu mai este vorba doar despre taxe, ci despre lipsa serviciilor și a dialogului cu administrația locală.

de Lăcrimioara Flutur    |    05 Ian 2026   •   17:41

Protestul a avut loc în dimineața de 5 ianuarie, chiar în prima zi de lucru a Primăriei Salcea. Zeci de localnici au venit să ceară explicații pentru majorarea impozitelor și, în special, pentru taxa de salubrizare stabilită la 25 de lei pe persoană pe lună, adică 300 de lei pe an.

Oamenii au comparat Salcea cu alte localități din județ și au spus că taxa este mult mai mare, fără a fi justificată prin servicii mai bune.

Un punct sensibil a fost gradul scăzut de colectare. Protestatarii au acuzat că cei care achită taxele la zi ajung să suporte costurile pentru cei care nu plătesc.

În fața mulțimii a ieșit primarul Ezekiel Belțic, care a explicat că taxa a fost stabilită prin hotărâre de Consiliu Local și că orașul face parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor.

Primarul a precizat că, în 2025, primăria a încasat aproximativ 1,7 milioane de lei din taxa de salubrizare, dar a plătit către operator peste 2,9 milioane de lei.

Explicațiile nu au calmat spiritele. Discuțiile au degenerat, vocile s-au suprapus, iar din mulțime s-au auzit strigăte prin care oamenii au cerut demisia primarului și au acuzat lipsa dialogului cu administrația locală.

Cu această ocazie, oamenii au adus în discuție și alte probleme ale orașului: lipsa medicilor de familie, desființarea dispensarului, starea drumurilor, câinii fără stăpân, iluminatul public și servicii pe care spun că nu le văd, deși plătesc taxe tot mai mari.

Primarul a propus organizarea unei întâlniri publice, la Căminul Cultural din Salcea, cu reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară și ai operatorului de salubrizare, pentru a explica modul de calcul al taxei și a discuta eventuale soluții.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Iulius Mall

x close