Antena 3 Suceava Actualitate Primarul comunei Baia, Maria Tomescu, investită în cel de-al treilea mandat

Primarul comunei Baia, Maria Tomescu, investită în cel de-al treilea mandat

Primarul comunei Baia, Maria Tomescu, a retrăit sâmbătă, pentru a treia oară, emoțiile învestirii. Aceasta a fost investită în noul mandat, iar emoțiile au fost nemărginite pentru primărița mult iubită de localnici, care nu au lipsit de la acest eveniment important pentru comunitate.

Primarul comunei Baia, Maria Tomescu, investită în cel de-al treilea mandat
de Andrei Munteanu    |    27 Oct 2024   •   14:05

Realizările din ultimii ani, dar și dăruirea de care dă dovadă pentru a face tot ce e mai bun în comuna Baia, au readus-o, sâmbătă, pe Maria Tomescu la cel de-al treilea jurământ pentru un nou mandat la cârma comunei Baia. Lucrul bine făcut s-a confirmat nu doar prin faptele sale, ci și prin prezența numeroșilor localnici la ceremonia de învestire a Mariei Tomescu.

Căminul Cultural a fost plin la ceremonie, iar emoțiile primăriței au fost pe măsură, prezența mai multor membri social-democrați, dar și a primarilor din zonă, fiind un alt factor important pentru Maria Tomescu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Senatorii Ioan Stan și George Mîndruță, primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, precum și primarul comunei Fântâna Mare, Octavian Ursache, au fost prezenți la evenimentul de învestire. După depunerea jurământului, primarul Maria Tomescu și-a exprimat emoțiile, ținând să mulțumească tuturor celor care i-au fost alături până acum. Ea a menționat și scorul obținut la alegeri, care a fost în creștere de la un mandat la altul, reconfirmând astfel calitatea sa ca primar.

Ceremonia s-a încheiat într-o mare de flori pentru Maria Tomescu, sătenii oferindu-i buchete și numeroase felicitări.

x close