Vineri, 8 noiembrie, comuna Moara a marcat un moment important prin inaugurarea Noului Centru Cultural, un proiect de aproape 1,5 milioane de euro, care va deveni un punct de referință pentru cultura și tradițiile locale.
La evenimentul de deschidere, a avut loc o slujbă de sfințire oficiată de PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în prezența unui public numeros și a unor invitați de seamă, printre care președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, parlamentari PSD și deputatul Ghervazen Longher.
De asemenea, în cadrul evenimentului a fost marcată și revenirea primarului în familia social-democrată, un moment important subliniat de Gheorghe Șoldan, care a mulțumit primarului pentru alegerea de a se întoarce „acasă” la PSD, după patru ani petrecuți în alt partid.
„Vreau să-i mulțumesc că a revenit acasă în familia social-democrată după patru ani. A început proiectul cu acest centru cultural în 2018, când eram în familia social-democrată și așa am avut noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să îl inaugurăm, să se întâmple acest lucru tot pe vremea când ați revenit acasă în familia social-democrată. Eu vă mulțumesc din suflet și vă urez, domnule primar, să aveți un mandat în care să realizați mai mult decât în celelalte două.”
În discursul său, primarul Eduard Dziminschi a mulțumit tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect, de la angajații primăriei și consilieri locali, până la constructori și proiectanți. De asemenea, acesta a subliniat importanța sprijinului continuu din partea PSD pentru viitoarele inițiative de dezvoltare ale comunei.
Prima dată am fost ales din partea Partidului Social Democrat ca primar. Și, da, am revenit. Suntem împreună toți. De aceea, și la acest centru suntem tot împreună. În numele comunității, noi, toți, vă sprijinim pe toți. Dar și dumneavoastră ați promis că comunitatea din Moara are nevoie de multe lucruri.”
De asemenea, deputatul Ghervazen Longher a adus un omagiu originilor comune etnice dintre el și primarul Dziminschi, amintind despre importanța moștenirii poloneze și despre contribuția acestei comunități la viața culturală a regiunii.
„Vreau să vă felicit pentru acest lăcaș, deoarece știm foarte bine că strămoșii noștri polonezi, când au venit în România, au venit pentru a munci și pentru a lăsa ceva în urma lor. Domnul președinte a spus că se bucură că face parte din familia social-democrată, dar întotdeauna a făcut parte din comunitatea noastră, din familia noastră poloneză, și noi ne mândrim cu asta.”
Evenimentul a continuat cu Balul Gospodarilor, o tradiție reînviată în cadrul noii săli de spectacole a centrului, la care au participat locuitori ai comunei și invitați speciali. Noul Centru Cultural din Moara va găzdui nu doar evenimente culturale și artistice, ci și un muzeu al satului, care va prezenta istoria localității și tradițiile sale.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹