
Bogdan-Andrei Loghin, primarul municipiului Rădăuți, a participat la ceremonia de învestire a președintelui Nicușor Dan, eveniment care a avut loc luni, 26 mai, la București.
Într-un mesaj public, edilul a transmis că a onorat invitația nu doar în calitate de primar, ci ca reprezentant al întregului județ Suceava, conștient de importanța unui moment care, spune el, „va marca direcția națiunii pentru anii ce vin.”
Loghin afirmă că România are, în sfârșit, un președinte „demn de momentul istoric” și apreciază la Nicușor Dan onestitatea, hotărârea și angajamentul față de reforme reale.
Printre prioritățile noului mandat, primarul a menționat sprijinul pentru turism, dezvoltarea mediului antreprenorial, digitalizarea administrației și implicarea activă a regiunii de nord în reconstrucția Ucrainei.
În încheiere, Bogdan Loghin a transmis un mesaj ferm: „Reformele administrative nu sunt doar o opțiune – sunt singura cale prin care putem reda încrederea cetățeanului în stat.