Programul artistic al Târgului de Crăciun din municipiul Suceava intră într-o nouă etapă începând cu 13 decembrie, cu spectacole zilnice dedicate sărbătorilor de iarnă.
Târgul de Crăciun este deschis publicului încă din 28 noiembrie, însă, din 13 până în 23 decembrie, pe scena amplasată pe Esplanada Casei de Cultură vor avea loc concerte, colinde și momente artistice pentru toate vârstele. Evenimentele sunt organizate de Primăria Municipiului Suceava, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, Teatrul „Matei Vișniec” Suceava și Școala Populară de Arte.
Programul debutează pe 13 decembrie cu un spectacol pentru copii, urmat de un concert Andreea Bălan. Zilele următoare aduc concerte de colinde susținute de Crucea Roșie Suceava, elevii Școlii Populare de Arte, grupuri de copii și ansambluri folclorice, iar pe 19 decembrie este programată și prezența Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”.
Finalul programului artistic va avea loc pe 23 decembrie, cu un concert de colinde organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.





