Protestele fermierilor de pe drumul european E85, în zona Cumpărătura, au fost suspendate pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost luată luni, 26 ianuarie, după o întâlnire desfășurată la Prefectura Suceava, între reprezentanții fermierilor, autoritățile județene și mai mulți primari. Discuțiile au vizat principalele nemulțumiri din agricultură, în special modul de acordare a subvențiilor APIA, situația pășunilor comunale și problemele legate de titlurile de proprietate. În urma întâlnirii, fermierii au decis suspendarea temporară a protestului, iar după ora 15:00, utilajele agricole care staționau pe marginea drumului european E85 au fost retrase. Fermierii cer ca subvențiile să ajungă la cei care lucrează efectiv terenurile, nu la proprietari care nu desfășoară activități agricole. Președintele Asociației Producătorilor Agricoli din Bucovina, Vladislav Petriceac, a declarat:
Un alt subiect sensibil a fost cel al pășunilor comunale, unde există suspiciuni de acordare ilegală a subvențiilor.
Autoritățile au promis controale în teritoriu și actualizarea bazei de date cu animale, prin Direcția Sanitar-Veterinară Suceava.
Protestul a fost suspendat cu rezerve clare.







