Antena 3 Suceava Politica Raportul FMI stârnește întrebări în parlament

Raportul FMI stârnește întrebări în parlament

Veronica Grosu îi solicită premierului Ilie Bolojan explicații după ce raportul FMI indică posibile majorări de taxe în 2026, de la impozite pe proprietate și taxă pe carbon până la trecerea la impozitarea progresivă, măsuri pe care deputata le consideră cu impact direct asupra populației și economiei.

de Lăcrimioara Flutur    |    18 Noi 2025   •   16:52

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, îi solicită premierului Ilie Bolojan explicații clare privind recomandările transmise recent de Fondul Monetar Internațional. În interpelarea adresată Guvernului, ea susține că raportul FMI schițează posibile măsuri fiscale pentru 2026, cu efect direct asupra populației și mediului economic.

Parlamentara semnalează că FMI vorbește despre majorarea impozitelor pe proprietate, introducerea unei taxe pe carbon și trecerea la impozitarea progresivă. În același timp, raportul recomandă reducerea taxelor pentru bănci și marile companii, menținerea impozitării pensiilor și eliminarea unor facilități sociale.

Grosu mai atrage atenția asupra observațiilor FMI privind dificultățile din piața muncii, gestionarea fondurilor europene și problemele de management din companiile de stat. În zona politicii monetare, raportul avertizează asupra menținerii artificiale a cursului și recomandă mai multă flexibilitate.

Deputata afirmă că unele măsuri ar putea împovăra suplimentar populația, în timp ce anumite sectoare ar beneficia de relaxări fiscale. În final, îi cere premierului să precizeze ce intenții are Guvernul pentru 2026 și pune întrebarea centrală: când va putea România să își definească singură politica fiscală, fără a depinde de recomandările FMI.

Iulius Mall

x close