Numeroase domiciilii au fost dis de dimineață percheziționate de către Poliția Română. Perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de caz, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, constituire de grup infracțional organizat, folosire la autoritatea vamală de acte nereale, cultivare ilegală de droguri, pornografie infantilă, trafic de migranți, evaziune fiscală, şantaj, furt calificat şi viol, precum şi în domeniul silvic și al armelor şi substanțelor periculoase.
Potrivit polițiștilor prin aceste acțiuni se urmărește documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor, dar și indisponibilizarea bunurilor obținute din infracțiuni .
Polițiștii vor acționa în scopul prevenirii și combaterii oricăror fapte cu violență în mediul stradal, pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate regimului armelor și munițiilor, traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, dar și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
Activitățile se desfășoară, ca urmare a măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.