În acel moment, bărbatul care traversa s-a dezechilibrat și a căzut puternic pe spate, lovindu-se la cap. Jandarmul a intervenit imediat: a sunat la 112, l-a așezat în poziție de siguranță și l-a supravegheat până la sosirea ambulanței. Ulterior, acesta a ajutat echipajul medical la transportarea victimei în autospecială.
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au transmis că Mario, absolvent al Școlii Militare de Subofițeri de la Fălticeni, lucrează de un an și jumătate la Detașamentul de Jandarmi Dorohoi și, la scurt timp după intervenție, și-a continuat misiunile programate.





