
Consilierul liberal Tudor Plăcintă a criticat întârzierile la mai multe proiecte rutiere și lipsa economiilor după reforma DGASPC.
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, a respins criticile și a dat asigurări că investițiile vor fi duse la bun sfârșit.
Problemele de finanțare de la DGASPC au fost explicate de directorul instituției, Ionuț Adomniței.
Administratorul public al județului, Cezar Ioja, a precizat că județul a făcut economii de aproximativ 2 milioane de lei la salarii și 30 de milioane la cheltuielile de funcționare, dar așteaptă ca Guvernul Bolojan să aloce fonduri suplimentare, așa cum se întâmpla în anii trecuți. În ciuda criticilor, proiectul de rectificare bugetară a fost aprobat, cu promisiunea că marile proiecte de infrastructură și serviciile sociale nu vor fi afectate.