Printre prevederile specifice acestei măsuri figurează și posibilitatea interdicției de a folosi telefoanele mobile în timpul orelor, în caz contrar acestea fiind confiscate și apoi restituite obligatoriu părinților în aceeași zi.
Această propunere vine ca răspuns la preocupările exprimate de sindicatele din învățământ încă din aprilie 2023 și are scopul de a menține un mediu educațional propice în clase. Activitățile pe care elevii ar urma să le desfășoare în timpul detenției includ lectură suplimentară sau completarea de fișe de lucru, stabilite de cadru didactic responsabil.
Ce nu este clar este dacă elevilor din sala de detenție li se va pune absență, însă documentul menționează că părinții sau tutorii legali vor fi informați în scris despre decizia de reținere a elevului după ore. În plus, pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, se prevede o atenție specială, aceștia fiind preluați pentru a desfășura activități sub supravegherea unui personal specializat.
Proiectul de Statut al Elevului 2024 urmează să fie supus dezbaterilor publice și poate suferi modificări în urma feedback-ului primit.