Antena 3 Suceava Actualitate Școală la capătul lumii: Trei elevi și o învățătoare cu inimă mare

Școală la capătul lumii: Trei elevi și o învățătoare cu inimă mare

În creierii munților din Izvoarele Sucevei, acolo unde drumul se oprește înainte ca lumea să înceapă, școala încă se face cu sufletul. În cătunul Cununa, trei copii merg în fiecare dimineață spre o școală mică, simplă, dar plină de lumină – pentru că aici, simplitatea nu doare, ci emoționează. Iar în fața lor stă o învățătoare de doar 23 de ani, venită tocmai din Botoșani, decisă să le fie mai mult decât profesor: să le fie sprijin, model, șansă.

de Daniela Năsui    |    09 Dec 2025   •   15:20

În apropiere, la Ploșcii, cinci elevi învață în regim simultan, fiecare cu vârsta și ritmul lui, dar cu aceeași dorință de a crește. Iar la Școala Primară, opt copii își pun dimineața uniforme curate, își iau ghiozdanele în spate și pornesc spre ore cu un zâmbet care topește iarna de pe dealuri. În aceste locuri izolate, unde casele sunt puține și tăcute, iar tehnologia ajunge greu, copiii trăiesc o altfel de normalitate. Una în care profesorul este, uneori, singurul lor contact cu lumea mare.

Dar o lume în care puținul este de ajuns. Aici, lipsurile nu se măsoară în nefericire, ci în dorința de a merge mai departe. Chiar și rezultatele o dovedesc: la Brodina de Sus, jumătate dintre elevii clasei a VIII-a au obținut note peste 5 la simularea Evaluării Naționale. Un succes uriaș, dacă privim contextul – într-un județ în care promovarea abia a trecut de 45%. Poveștile acestor comunități l-au impresionat profund pe inspectorul școlar general al județului Suceava, Ciprian Anton, aflat în inspecție în zonă. A găsit, spune el, „frumusețe, bunătate și exemple de Așa DA” în fiecare școală dintre munți: copii dornici să învețe, profesori dedicați și părinți care țin la educație mai mult decât la orice altceva.

Cu sufletul atins de ce a văzut, inspectorul general a decis să revină în cătune cu daruri de Moș Crăciun – daruri care contează enorm în astfel de școli: o sobă nouă, dulăpioare, neoane, câte un laptop și o tablă pentru fiecare unitate de învățământ, scaune, bănci.

Lucruri mici, poate, pentru alții, dar aici – daruri care încălzesc nu doar sălile de clasă, ci și inimile copiilor. În Izvoarele Sucevei, educația nu se măsoară în dotări moderne. Se măsoară în speranță, în privirea limpede a unui copil și în pașii unei tinere învățătoare care urcă muntele în fiecare zi ca să le ducă viitorul mai aproape.

Iulius Mall

x close