Antena 3 Suceava Actualitate Școlile din Zvoriștea, pregătite pentru noul an

Școlile din Zvoriștea, pregătite pentru noul an

Toate unitățile de învățământ din comuna Zvoriștea au fost reabilitate și sunt pregătite să își primească elevii și cadrele didactice. Anunțul a fost făcut de primarul comunei Zvoriștea, Constantin Barariu.

de Daniela Năsui    |    04 Sep 2025   •   11:57

Edilul administrației publice locale a anunțat proiecte importante pentru comunitate: un Centru Respiro, aflat în evaluare, și construirea unei grădinițe în satul Șerbănești, pe fonduri europene.

Deși școlile din satele Stânca și Poiana au fost comasate cu cele din Zvoriștea, primarul Constantin Barariu a găsit soluții pentru transport. Două microbuze școlare vor asigura naveta elevilor și profesorilor. Edilul recunoaște că părinții nu au privit cu entuziasm ideea, însă au înțeles necesitatea comasării.

Primarul dă asigurări că nu există restanțe la decontarea navetei pentru cadrele didactice, dar susține că această cheltuială ar trebui preluată de Ministerul Educației, pentru a degreva administrațiile locale.

Iulius Mall

x close