Antena 3 Suceava Actualitate Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor

Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor

Pe 30 noiembrie, creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Apostol Andrei, „cel dintâi chemat” dintre ucenicii lui Iisus Hristos. Considerat protectorul românilor, Sfântul Andrei a vestit Evanghelia strămoșilor noștri și a predicat credința în întreaga zonă a Mării Negre.

de Daniela Năsui    |    28 Noi 2025   •   12:16

Sfântul Andrei, fratele Sfântului Petru, s-a născut în Betsaida Galileii şi a fost unul dintre primii ucenici ai Mântuitorului. Tradiţia şi izvoarele istorice mărturisesc că el a ajuns în Sciţia, în Dobrogea de astăzi, unde a propovăduit credinţa creştină şi a hirotonit primii slujitori ai Bisericii. În memoria celor două decenii petrecute aici, Peştera Sfântului Andrei, de lângă Ion Corvin, a devenit un loc de pelerinaj unic, unde an de an mii de credincioşi vin să se roage şi să primească binecuvântare.

De-a lungul timpului, moaştele Sfântului Andrei au fost păstrate la Constantinopol, Patras, Amalfi şi Roma, iar o parte dintre ele au revenit în Grecia în anul 1964. România a primit cinstitul cap al Apostolului în mai multe rânduri, cel mai recent în anul 2011, când a fost dus în procesiune la Iaşi, Bucureşti, Sibiu şi Alba Iulia.

În tradiţia populară, sărbătoarea de Sântandrei marchează începutul iernii şi este însoţită de obiceiuri legate de protecţia gospodăriei, de spor, sănătate şi dragoste. De la păzitul usturoiului şi ritualurile pentru alungarea spiritelor rele, până la turta fetelor de măritat şi semănatul grâului din ajun, toate păstrează memoria unei spiritualităţi profunde, în care credinţa şi tradiţia se împletesc armonios.

Din 1997, Sfântul Andrei este Ocrotitorul României, iar din 2012, ziua lui este sărbătoare legală. Pentru români, el rămâne nu doar un Apostol al lui Hristos, ci cel care a deschis, prin propovăduirea sa, drumul credinţei pe pământul nostru.

Iulius Mall

x close