Antena 3 Suceava Actualitate Sfântul Ioan, patronul pruncilor și al credinței neclintite

Sfântul Ioan, patronul pruncilor și al credinței neclintite

Marți, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, cunoscut și sub numele de Înaintemergătorul Domnului, cel care a vestit venirea lui Iisus Hristos. Aceasta este una dintre cele mai importante zile din calendarul creștin-ortodox, însoțită de tradiții pline de semnificații și obiceiuri străvechi.

Sfântul Ioan, patronul pruncilor și al credinței neclintite
Sursa foto: Antena 3CNN
de Daniela Năsui    |    07 Ian 2025   •   13:13

Sfântul Ioan este mai mult decât o figură biblică – este patronul pruncilor, al celor nevoiași și, conform credințelor populare, cel care "botează gerul", marcând începutul unei perioade mai blânde din punct de vedere climatic.

 

În tradițiile din Bucovina, brazi împodobiți sunt așezați la porțile sărbătoriților, în timp ce în Transilvania, Ionii erau purtați simbolic până la râu pentru a fi botezați. Ritualurile aduc aminte de puritatea botezului și de legătura specială cu divinitatea.

 

Sfântul Ioan este o figură legendară și pentru poveștile populare, care îl descriu ca fiind un păstor de capre cu o credință profundă. Rugăciunile lui neobișnuite, în care sărea peste un butuc în semn de închinare, sunt considerate a fi fost mai plăcute lui Dumnezeu decât cele ale oamenilor din biserici.

 

Bucuria sărbătorii este dublată de numărul impresionant al celor care poartă acest nume: peste 1,2 milioane de bărbați și aproape 700.000 de femei, conform datelor oficiale. Cei mai mulți poartă prenumele Ioan, Ioana, Ion sau Ionel, dar întâlnim și variante mai rare, precum Ivan, Jean sau Ioniță.

 

Sfântul Ioan Botezătorul rămâne un simbol al credinței, al curajului și al legăturii profunde cu Dumnezeu. Sărbătoarea sa ne amintește de tradițiile care ne definesc identitatea spirituală și culturală.

Iulius Mall

x close