
Polițiștii rutieri vor lucra împreună cu administratorii drumurilor pentru a verifica starea carosabilului, vizibilitatea și echiparea autovehiculelor. Se va acorda o atenție specială camioanelor de mare tonaj, pentru a preveni blocajele și pentru a permite intervenția rapidă a utilajelor de deszăpezire.
Polițiștii vor monitoriza traficul în timp real, mai ales pe drumurile cu risc de înzăpezire. Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava a anunțat că va interveni pe aproape 900 de kilometri de drumuri județene, din bazele de deszăpezire din Suceava, Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc. Sunt pregătite 32 de autoutilaje și stocurile necesare de material antiderapant. Și drumurile naționale din județ sunt pregătite. Secțiile Suceava și Câmpulung Moldovenesc dispun de peste 2.200 de tone de materiale pentru deszăpezire. Prefectura Suceava anunță că toate instituțiile sunt în alertă, iar planurile de intervenție sunt deja activate pentru sezonul rece 2025–2026.






 
                             
    



