Noul Consiliu Director al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România a fost ales în cadrul întâlnirii, cu Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, în frunte. Gheorghe Șoldan va face parte din echipa de conducere a Uniunii, iar alegerea sa a fost unanimă.
Este o onoare să reprezint județele din Regiunea Nord-Est în cadrul UNCJR, o organizație care de peste 30 de ani promovează interesele autorităților locale și contribuie la dezvoltarea comunităților. Îl felicit pe Alfred Simonis pentru alegerea sa în funcția de președinte al Uniunii, cel mai tânăr din istoria de peste trei decenii a acestei structuri. Mă bucur că vom lucra împreună și în această organizație, bazându-ne pe o relație solidă de colaborare și prietenie. Scopul nostru comun este să susținem proiecte care aduc beneficii concrete comunităților noastre”.
a transmis Gheorghe Șoldan.
Gheorghe Șoldan a subliniat importanța acestui rol și a mulțumit colegilor pentru încrederea acordată, exprimându-și dorința de a sprijini proiectele care aduc beneficii comunităților din Regiunea Nord-Est.