Antena 3 Suceava Actualitate Suceava, Botoșani, Neamț - record trist al investițiilor oprite

Suceava, Botoșani, Neamț - record trist al investițiilor oprite

Măsurile de austeritate adoptate de Guvernul României de la 1 august pun frână unor investiții majore în toată țara. Aproape 100 de proiecte aflate în derulare prin Compania Națională de Investiții (CNI) au intrat în impas, după ce ritmul de lucru a fost redus cu 90%, ceea ce înseamnă, practic, șantiere aproape închise pe termen nedefinit. Cele mai lovite sunt județele Moldovei: Botoșani, Neamț și Suceava, fiecare cu câte 7 proiecte blocate.

de Daniela Năsui    |    22 Sep 2025   •   10:57

Urmează Argeș și Bihor, cu câte 6, Harghita – 5, iar în București și Gorj sunt afectate câte 4 proiecte. Constanța și Tulcea figurează cu câte 2.

În județul Suceava, cele 7 proiecte vizează domenii vitale: reabilitarea drumurilor și podurilor distruse de inundații și construirea sau modernizarea unor dispensare medicale. Printre ele, reabilitarea podului din Vicovu de Sus, refacerea străzilor din Horodniceni și construirea de dispensare în Berchișești, Moldovița și Valea Moldovei. Specialiștii avertizează că amânarea acestor lucrări înseamnă izolare pentru comunitățile afectate și limitarea accesului la servicii medicale de bază, mai ales în zone deja lovite de calamități naturale.

Reducerea drastică a ritmului de lucru confirmă, spun autoritățile locale, că nord-estul țării rămâne printre cele mai vulnerabile regiuni, atunci când vine vorba de investiții publice și infrastructură de bază.

Iulius Mall

x close