Reporterii noștri au luat la pas secțiile de votare din municipiul Suceava, iar potrivit cetățenilor care s-au prezentat la vot, speranța lor este ca viitorul primar al municipiului Suceava și viitorul președinte al Consiliului Județean Suceava să realizeze cât mai multe lucruri bune pentru oameni, pentru suceveni.
De asemenea, cetățenii și-au exprimat dorința că vor salarii mai mari. La orele amiezii, secțiile de votare erau pline, iar la majoritatea secțiilor de votare s-au creat cozi. Spre surprinderea birourilor electorale județene și locale, sucevenii sunt disciplinați, iar până la ora 12:00 nu s-au înregistrat infracțiuni sau alte probleme în nici o secție de votare din județ.