
Localnicii din Basarabi sunt șocați după ce un tânăr de 35 de ani a fost bătut crunt în prima zi a anului. Unul dintre martori susține că cearta dintre cei doi s-a iscat la Căminul Cultural.
În drum spre casă, bărbatul ar fi fost urmărit și bătut cu cruzime, iar mai apoi lăsat să zacă. Cu ultimele puteri, acesta a reușit să parcurgă mai bine de un kilometru până acasă, potrivit rudelor.
Întreaga comunitate este șocată de tragicul eveniment, iar primarul comunei povestește că cei doi agresori erau oameni care nu au creat probleme până acum.
Tânărul se află internat la Spitalul de Urgență Clinic Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Ancheta continuă, iar oamenii legii urmează să stabilească întreg firul evenimentului.