Curtea Școlii Gimnaziale Zamostea s-a umplut vineri de culoare, miresme de plăcinte, râsete de copii și bucuria de a dărui. Standurile decorate cu fructe, legume, dulciuri și bucate tradiționale au fost pregătite cu grijă de elevi, părinți și profesori. Totul, cu un scop nobil – sprijinirea celor aflați în dificultate. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Primăriei Zamostea și al Căminului Cultural, sub îndrumarea profesorilor coordonatori Corina Beldianu, Alina Agavriloaiei, Mihaela Ungureanu, Mirela Airinei și Claudia Hergheligiu. La eveniment au participat și parteneri din alte școli – din Zvoriștea, Ostra, Adâncata, Bălcăuți, Grămești și Ipotești – alături de reprezentanții bisericilor din Zamostea și Ciomârtan. Bogățiile toamnei adunate în târg – legume, fructe, preparate tradiționale și produse locale – au fost transformate în donații pentru două centre: Complexul de Recuperare Neuro-Psiho-Motorie „Blijdorp – O nouă viață” Suceava și Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Zvoriștea. Târgul a fost animat de momente artistice, dansuri populare și o expoziție gastronomică ce a bucurat toți vizitatorii. La Zamostea, Școala Altfel înseamnă mai mult decât lecții fără manuale – înseamnă lecții de omenie. Copiii au învățat că atunci când dăruiești speranță, recolta sufletului e cea mai bogată.





