Antena 3 Suceava Actualitate Terapie modernă pentru cancerul tiroidian la Suceava

Terapie modernă pentru cancerul tiroidian la Suceava

Cancerul tiroidian și cel de prostată vor putea fi tratate, în curând, la Spitalul Județean din Suceava, printr-o metodă modernă – terapia cu radioizotopi. În vechea clădire a secției de Oncologie se amenajează un compartiment special, însă lucrările au pornit cu întârzieri față de termenul stabilit inițial.

Terapie modernă pentru cancerul tiroidian la Suceava
de Lăcrimioara Flutur    |    03 Oct 2025   •   10:20

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pregătește înființarea unui compartiment dedicat terapiei cu radioizotopi, tratament folosit mai ales în cancerul tiroidian și cel de prostată. Noul spațiu va funcționa în fosta clădire a secției de Oncologie, iar autorizația de construire a fost obținută de la Primăria Suceava într-un timp considerat record – puțin peste trei luni de la eliberarea certificatului de urbanism.

Chiar și așa, proiectul are deja întârzieri. Licitația a fost organizată în noiembrie 2024, câștigătorul desemnat în decembrie, iar contractul de proiectare și execuție prevedea un termen total de 15 luni, din care primele trei dedicate realizării proiectului tehnic. În realitate, certificatul de urbanism pentru obținerea autorizației de construire a fost eliberat abia în iunie 2025, iar autorizația a venit la sfârșitul lui septembrie.

Constructorul are acum la dispoziție 12 luni pentru finalizarea lucrărilor, însă ritmul actual ridică semne de întrebare dacă termenul general va fi respectat. Intenția de a folosi pavilionul vechi pentru servicii medicale complementare este mai veche, iar legătura cu clădirea nouă a fost deja făcută printr-un pasaj.

Dacă planul va fi dus la capăt, până la sfârșitul anului 2026, pacienții din Suceava vor avea acces la un compartiment modern de terapie cu radioizotopi, fără să mai fie nevoiți să meargă în alte centre universitare pentru tratamente.

Subiecte în articol: SCJU cancer tiroidian terapie
Iulius Mall

x close