
Pe cărările Munților Făgăraș, tinerii au ajuns la Chilia Sfântului Arsenie Boca, au urcat pe cel mai înalt vârf al României, Moldoveanu, și au intonat, la peste 2500 de metri altitudine, imnul „Cuvine-se cu adevărat”. „Totul se datorează lucrării lui Dumnezeu. Tinerii au arătat forță, dar o forță care vine doar din credință”, a transmis părintele coordonator Justinian-Remus Cojocar.
Tabăra a continuat cu vizite la Brașov, Sighișoara și Lacul Sfânta Ana, dar și cu un moment emoționant la Aiud, unde tinerii au participat la Sfânta Liturghie chiar în Capela Penitenciarului, loc marcat de suferința martirilor din secolul XX. La Aiud, tinerii au discutat și cu persoane aflate în detenție, care și-au împărtășit experiențele pentru a transmite un mesaj puternic împotriva drogurilor și viciilor.
Tabăra s-a încheiat cu recunoștință: mulțumiri pentru binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și a Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia, dar mai ales mulțumiri tinerilor, care au demonstrat că „Forța există doar cu Dumnezeu”.