Antena 3 Suceava Actualitate Trei persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat

Trei persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat

Au fost clipe de panică, duminică seară, atunci când o mașină în care se aflau trei persoane s-a răsturnat pe un drum din Mălini. Mai multe persoane aflate în zonă atunci când s-a produs tragedia au sunat de urgență la 112.

Trei persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat
de Andrei Munteanu    |    23 Mar 2025   •   20:14

Mașina în care se aflau trei bărbați s-a răsturnat pe un drum din comuna Mălini, iar la momentul producerii accidentului mai multe persoane se aflau la fața locului. Imediat s-a dat apelul la 112, iar spre locul intervenției au pornit pompierii SMURD din Fălticeni, cu un echipaj medical SMURD, dar și două ambulanțe SAJ. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Unul dintre cei trei bărbați a fost găsit de salvatori în stare de inconștiență, însă din fericire trăia. Echipajele sosite la fața locului le-au acordat primul ajutor celor trei bărbați, iar mai apoi victimele au fost transportate la spital. 

Poliția Rutieră a ajuns la fața locului pentru măsurători. Oamenii legii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul rutier.

Iulius Mall

x close