
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost astăzi pe teren pentru a verifica modul în care decurg lucrările la tronsonul de drum Rădăuți–Gălănești–Vicovu de Jos. Vizita a avut loc în contextul numeroaselor sesizări primite de la șoferi nemulțumiți de starea drumului.
Am fost personal azi în teren să verific stadiul lucrărilor, mai ales că în ultima perioadă de timp am primit multe mesaje de la șoferi nemulțumiți, au fost nevoiți să facă slalom printre porțiunile decapate și lăsate zile la rând în acel stadiu.
a scris pe pagina sa de socializare președintele Consiliului Județean Suceava.
Potrivit lui Șoldan, lucrările sunt în curs, iar în prezent se toarnă covor asfaltic. Finalizarea acestui tronson este estimată pentru sfârșitul lunii iunie.





Acesta susține că le-a cerut muncitorilor să fie mai bine organizați, astfel încât traficul rutier să fie cât mai puțin afectat.
Cu toate acestea, le-am transmis constructorilor reclamațiile primite de la conducătorii auto, dar și mesajul, valabil pentru toți drumarii, ca pe viitor să își organizeze lucrările cât mai bine, astfel încât traficul să fie cât mai puțin afectat.
Șoldan și-a cerut scuze public, pe pagina sa de socializare, pentru disconfortul creat celor care tranzitează zona și a adăugat că neplăcerile vor fi uitate odată cu finalizarea lucrărilor.
El a mai subliniat că modernizarea infrastructurii rutiere din județ rămâne o prioritate în mandatul său și a anunțat că va continua să fie prezent pe teren pentru a monitoriza lucrările.