Antena 3 Suceava Actualitate Trotuarele de pe podul Ițcani au ajuns ca niște lacuri, după ploile din ultimele zile

Trotuarele de pe podul Ițcani au ajuns ca niște lacuri, după ploile din ultimele zile

Deși ștrandul municipal nu s-a deschis încă, sucevenii se pot „bucura” de o mini-piscină chiar pe trotuarele podului din Ițcani. După ploile din ultimele zile, zona este acoperită de bălți, iar imaginile au ajuns deja în spațiul public.

Trotuarele de pe podul Ițcani au ajuns ca niște lacuri, după ploile din ultimele zile
de Andrei Munteanu    |    13 Mai 2025   •   12:56

Imaginile surprinse de un sucevean pe podul din Ițcani arată mai mulți tineri, dar și un adult, deplasându-se printr-o zonă în care, în urma ploilor din ultimele zile, s-au format bălți întinse. Situația devine periculoasă, deoarece unii pietoni aleg să meargă pe bordură, evitând trotuarele inundate.

Colegii noștri au parcurs zona la pas și au traversat chiar una dintre bălțile formate, pentru a testa cât de dificil este accesul pietonilor pe pod. Reporterii noștri l-au contactat pe viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, pentru un punct de vedere. 

Vom remedia și această problemă. Este una dintre sutele de probleme primite ca și moștenire de la fosta administrație, este revoltător modul în care oamenii sunt obligați să se deplaseze de ani de zile fără să le fi ascultat cineva doleanțele. Ar fi interesant de solicitat un punct de vedere fostului viceprimar și primar. 

a transmis într-un mesaj către reporterii noștri, viceprimarul Dan Ioan Cușnir.

Problema trotuarelor de pe podul din Ițcani rămâne în atenția publicului. Rămâne de văzut ce soluții vor găsi autoritățile locale  pentru rezolvarea acestei situații.

Iulius Mall

x close