Antena 3 Suceava Actualitate Un Crăciun pentru fiecare. Misiunea continuă

Un Crăciun pentru fiecare. Misiunea continuă

În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pregătirile pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului au început cu pași mici, dar cu inimi mari. Campania caritabilă „Un Crăciun pentru fiecare”, desfășurată prin Sectorul de Asistență Socială și Medicală, și-a găsit deja primii eroi – parohiile care, cu bunătate și promptitudine, au ales să devină lumină în casele celor mai vulnerabili dintre noi.

de Daniela Năsui    |    02 Dec 2025   •   10:35

De câteva săptămâni, preoți și credincioși din mai multe parohii ale eparhiei au răspuns chemării de a aduce bucurie copiilor și alinare părinților care trec prin vremuri grele. Solidaritatea creștină devine astfel motorul campaniei, iar faptele bune sunt semnul că adevăratul Crăciun se naște în inimă.

Dar drumul înainte este lung. Încă 423 de copilași așteaptă să simtă căldura unei haine noi și siguranța unui pas în ghetuțe de iarnă, iar numeroși bunici din sate izolate speră într-o traistă cu alimente și lemne pentru a trece cu bine peste iarnă.

În prag de sărbătoare, când lumina se aprinde în case și în suflete, fiecare dintre noi poate deveni un erou. Împreună putem transforma visul „Un Crăciun pentru fiecare” în realitate.

Iulius Mall

x close