Antena 3 Suceava Actualitate Un șofer beat a produs un accident în lanț, sâmbătă, la Cumpărătura

Un șofer beat a produs un accident în lanț, sâmbătă, la Cumpărătura

Alcoolul este cauza multor accidente produse pe străzile din județul Suceava, iar șoferii iresponsabili sunt, în cele din urmă, vinovați de pagube semnificative și, de multe ori, de pierderea unor vieți omenești. Un bărbat de 73 de ani a provocat sâmbătă seară un accident rutier în lanț, după ce a pierdut controlul volanului și a intrat în două autoturisme.

Un șofer beat a produs un accident în lanț, sâmbătă, la Cumpărătura
de Andrei Munteanu    |    13 Oct 2024   •   13:30

Ziua de sâmbătă a fost marcată de numeroase accidente rutiere în județul Suceava. În cursul după-amiezii, un bărbat de 73 de ani a provocat un carambol cu trei mașini, în localitatea Cumpărătura, după ce a pierdut controlul volanului pe DN2 și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme.

Doar norocul a făcut ca în urma accidentului să nu existe victime sau pierderi de vieți omenești. Cu toate acestea, teribilismul șoferului a cauzat pagube materiale semnificative. Conform polițiștilor, cauza principală a accidentului a fost consumul de alcool. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost transportat ulterior la spital pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei. Pentru fapta sa, acesta s-a ales cu un dosar penal pentru „conducerea sub influența alcoolului.”.

x close