
Într-o atmosferă de reculegere și respect, localnicii din comuna Crucea și-au omagiat astăzi eroii. Prima slujbă de comemorare a avut loc la ora 11:00, la biserica ortodoxă din satul Cojoci. Preoții au oficiat o slujbă de pomenire în cinstea celor care și-au dat viața pe fronturile de luptă.
Cea de-a doua ceremonie s-a desfășurat în centrul comunei, la sediul Primăriei Crucea, începând cu ora 12:30.
Vremea frumoasă a fost un aliat al comunității, permițând desfășurarea celor două slujbe în cele mai bune condiții.





Astfel, Ziua Eroilor a fost marcată cu demnitate și respect, prin rugăciune și aducere aminte.