Prima zi mondială a donatorului de sânge s-a sărbătorit în 2004 la Johannesburg, Africa de Sud. Această zi a fost aleasă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca un omagiu, în amintirea imunologului austriac Karl Landsteiner, laureat al premiului Nobel pentru medicină în anul 1930 pentru descoperirea grupelor de sânge AB0.
Transfuzia de sânge și proviziile ajută la salvarea a milioane de vieți anual. Donările de sânge pot fi folosite pentru a ajuta oamenii să trăiască o viață normală și pentru a ajuta în cadrul procedurilor medicale.
De ce este importantă donarea de sânge:
- scade cu 30% riscul de accident vascular;
- creşte imunitatea organismului ;
- la fiecare donare de sânge, salvezi trei vieți;
- prin donație se reglează nivelul de fier din sânge;
Important de reținut este că, din nefericire, nu există un înlocuitor al sângelui. Până acum nu s-a putut produce sânge artificial, astfel încât, în anumite condiții, donarea de sânge poate fi singura soluție pentru a salva viața unui om!