Drumul DN15C din comuna Boroaia este tot mai frecvent scena accidentelor rutiere grave. Marți, în jurul amiezii, un nou accident a avut loc în curba cunoscută pentru frecvența accidentelor rutiere produse în ultima vreme.
Această curbă a ajuns, de altfel, în atenția celor de la Drumuri. DRPD Iași a intervenit și a microfrezat drumul, în speranța că astfel se va reduce numărul accidentelor rutiere.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹Tot marți, la interval de câteva minute, o nouă tragedie s-a produs la câteva sute de metri, într-o altă curbă din comună. Un autoturism a ajuns în curtea unui localnic, după ce șoferul a pierdut controlul volanului în curbă. Autoturismul a plonjat prin porțile de fier ale gospodăriei și s-a oprit în ogradă.
Deși o parte dintre șoferi dau vina pe starea drumului, mai mulți localnici spun că accidentele se produc pe fondul neadaptării vitezei, iar oamenii susțin că mașinile circulă cu viteză pe drumurile din comună.