
În timp ce sucevenii se chinuie cu cele 130 de străzi de pământ și un crater care a răsărit chiar în mijlocul sensului giratoriu de la Matei Visniec, din nou, administrația locală pare să aibă alte priorități: panourile publicitare. Și, se pare, pentru acestea se mobilizează rapid.
Joi dimineață, centrul Sucevei a devenit scena unei adevărate desfășurări de forțe: firma trimisă să demonteze panoul a venit cu tot cu polițiști locali, echipamente și mașini, blocând o bandă de circulație. Totuși, nimeni nu s-a gândit că ar fi nevoie de un aviz pentru a opri traficul.
Șeful Poliției Locale a precizat că prezența polițiștilor locali a fost doar pentru a sprijini echipa Primăriei și nu pentru a verifica avizele.
Administratorul panoului susține că acesta este legal, autorizat și amplasat pe proprietate privată, iar intervenția Primăriei ar fi fost ilegală.
Administratorul firmei care deține panoul a subliniat și lipsa de comunicare a Primăriei și intenționează să acționeze în instanță pentru a-și apăra drepturile.
Viceprimarul Dan Ioan Cușnir a declarat pentru Antena 3 Suceava că acțiunea Primăriei va continua și că, odată ce va exista avizul Poliției Rutiere, panoul publicitar din centrul Sucevei va fi demontat, indiferent cât va dura. Sucevenii așteaptă ca administrația locală să arate aceeași ambiție și determinare în rezolvarea problemelor care îi afectează, pentru a fi și ei fericiți.