
Proiectul include și amenajarea locurilor de parcare, branșamentele și racordurile la rețelele de utilități, precum și un sistem de împrejmuire și sistematizare verticală a terenului.
Terenul este situat în intravilanul municipiului Suceava, pe strada Gheorghe Doja, fiind proprietate privată și având multiple parcele cadastrale implicate. Inițiatorii acestui proiect sunt Vițelaru Dinu, Hanganu Brandușa, Puiu Vica și Puiu Nicolai-Dănuț.
Documentația detaliată a proiectului, care include reglementările principale, poate fi consultată la sediul Primăriei Suceava, la Serviciul Urbanism din cadrul instituției, în zilele lucrătoare între orele 9:00 și 14:00. De asemenea, aceasta este disponibilă și pe site-ul oficial al Primăriei Suceava, la secțiunea „Anunțuri”.
Informare Primăria Suceava
Sucevenii sunt invitați să transmită observații și sugestii până pe 21 martie, la registratura primăriei sau pe emailul oficial al Serviciului Urbanism: [email protected].
Răspunsurile la observațiile transmise vor fi comunicate în scris celor care le vor adresa.