Votul din primul tur al alegerilor prezidențiale a fost în mâinile românilor, iar membrii partidului AUR făceau previziuni optimiste privind intrarea în turul doi, cu zâmbetul pe buze, aproape de ora 21:00, cu scurt timp înainte de primul exit-poll.
Deși bucuria celor din partid părea să fie rezultatul unei apropieri de victorie, orele ce au urmat și cifrele care veneau din fiecare secție au început să umbrească tot mai mult optimismul acestora. Din județul Suceava, doar două comune au fost câștigate de candidatul AUR, care, la nivel național, s-a clasat, în final, pe locul patru.