Antena 3 Suceava Actualitate Accident la Vânători - Neamț: 6 persoane rănite

Accident la Vânători - Neamț: 6 persoane rănite

Luni după-amiază, un accident rutier a zguduit comuna Vânători Neamț. Două autoturisme, în care se aflau patru adulți și doi minori, au părăsit partea carosabilă, lovind un gard și o fântână. În urma impactului au fost răniți conducătorii auto și trei pasageri, cu vârste între 1 și 20 de ani.

de Daniela Năsui    |   

La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Târgu-Neamț, cu o autospecială de stingere și modul pentru descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și echipaje SAJ și SVSU Vânători Neamț. Poliția s-a deplasat imediat pentru cercetări. Potrivit ISU Neamț,

Comunicat ISU Neamț: Toate persoanele implicate au ieșit din autoturisme. Cinci persoane – un bărbat, trei femei între 18 și 19 ani și un copil de aproximativ 2 ani – au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la CPU Târgu-Neamț.

Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor. Poliția a stabilit că accidentul s-a produs atunci când un tânăr de 19 ani din Târgu-Neamț, conducând pe DN 15B, a efectuat o depășire neregulamentară, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 18 ani din Vânători Neamț, care efectua un viraj la stânga fără să se asigure.

Comunicat IPJ Neamț: În urma impactului au fost răniți conducătorii auto și trei pasageri, cu vârste între 1 și 20 de ani. Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă pentru stabilirea vinovăției sub aspectul vătămării corporale din culpă.

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile