Antena 3 Suceava Actualitate Acțiunile lui Gheorghe Flutur, în decursul celor 12 ani de mandat, criticate de Cristian Șologon

Acțiunile lui Gheorghe Flutur, în decursul celor 12 ani de mandat, criticate de Cristian Șologon

„Actualul președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a fost criticat de Secretarul Executiv al PSD Suceava, Cristian Șologon. Acesta enumeră mai multe momente importante din mandatul liberalului sucevean, însă multe dintre ele fac referire la acțiuni pe care, în realitate, Flutur nu le-a realizat.”

Secretarul Executiv al PSD Suceava, Cristian Șologon a scris într-un comunicat recent de presă, mai multe acțiuni care nu s-au concretizat, în cei 12 ani de mandat marca Gheorghe Flutur, actualul Președinte al Consiliului Județean Suceava. 

Cât de disperat să fii?

Gheorghe Flutur, după 12 ani de minciuni și promisiuni, cu măsuța și scăunelul în intersecție la Humor...

Acel moment când îl vezi pe Gheorghe Flutur cu scăunelul și măsuța în intersecție la Humor, după 12 ani în care a condus județul și ne-a arătat doar desene cu centuri și autostrăzi. A luat 500.000 de euro din banii publici, a “desenat” o centură de 540 de milioane de euro, deși știa că nu are finanțare și acum urlă ca din gură de șarpe că PSD nu o construiește. 

E clar, omul e disperat. Ar face orice, ar spune orice, doar, doar va mai crede cineva cât de mult a vrut să facă el pentru județ, dar, ce să vezi, nu a mai apucat.

scrie Cristian Șologon, în introducerea comunicatului de presă. 

 Cristian Șologon povește cum sucevenii l-au trimis pe Flutur acasă pe 9 iunie, însă este o dilemă pentru toți, care casă? Secretarul PSD afirmă că politicianul Flutur  „ e ba din Botoșana, ba din Gura Humorului, ba din Capu Câmpului... Ce să mai vorbim, e “acasă, în Bucovina”.

De asemenea membrul social democrat a scris că declarațiile lui Flutur sunt ca ”în bancul acela cu Maria pe care o prinde în pat cu altul, iar ea îi zice cu nonșalanță: „Bă, Ioane, tu crezi ce vezi sau crezi ce îți zic EU?”

 

De o vreme încoace, când citesc în presa locală declarațiile lui Gheorghe Flutur, mă simt ca Ion în bancul acela cu Maria pe care o prinde în pat cu altul, iar ea îi zice cu nonșalanță: „Bă, Ioane, tu crezi ce vezi sau crezi ce îți zic EU?”

Cam așa e și cu Gheorghe Flutur: “Suceveni, voi credeți ce vedeți sau ce vă zic eu?”

Pentru că una e realitatea, așa cum reiese clar din cifre, și cu totul altceva vinde opiniei publice încă președintele în funcție al administrației județene. În cei 12 ani de mandat în fruntea Consiliului Județean și în cei 25 de politică “la cel mai înalt nivel”, așa cum îi place să se laude, a avut tot timpul din lume să realizeze ceea ce se plânge acum că trebuie să facă PSD, care încă nu a preluat mandatul.

 

Și ne cere să ducem la îndeplinire aberațiile faraonice pe care le-a visat și pentru care a plătit bani grei, din banii județului, pentru studii de fezabilitate. Zilele trecute, se văita în fața membrilor PNL Suceava, adunați în sala mică a Casei de Cultură Suceava, dar suficient de tare cât să-l audă jurnaliștii, de mult discutata centură de la Gura

Humorului, orașul în care a locuit în toate cele trei mandate onor președintele de CJ, Gheorghe Flutur. Să facem o scurtă recapitulare a acestui subiect. Dl Flutur s-a angajat că va gestiona, prin Consiliul Județean, pașii pentru construcția centurii.

a completat Cristian Șologon.

Acesta a scris și despre infrastructura rutieră, cea menționată adesea de către actualul președinte al CJ Suceava. 

Iar pentru realizarea variantei ocolitoare, 10 km de drum cu profil de autostradă, trasați după viziunea “specialistului în construcții" Flutur, experții au făcut calculul: Este nevoie de 540 de milioane de euro.

- “Aveți banii?

- Nu, dar uite ce desen frumos a ieșit. Cheamă presa!"

A identificat Gheorghe Flutur vreo sursă de finanțare?

Nu, nici vorbă. Doar declarații...

Ca să avem o comparație legată de sumă, Centura Bucureștiului, metropolă de 2,5 milioane de locuitori, costă mai puțin. Pentru cei 51,17 km din segmentul sud (adică o lungime de cinci ori mai mare decât Centura Humorului), costurile sunt de 486 de milioane de euro. Dragi suceveni, nu e un banc. E realitatea.

 

Omul acesta este de 12 ani președinte al Consiliului Județean. Și vicepreședinte al PNL la nivel național. Și în toți acești ani a făcut doar „desene”. Pe care le-a împachetat în promisiuni și a plătit bani grei din bugetul instituției, deși nu avea surse de finanțare.

Iar acum, rănit serios după alegerile din 9 iunie, caută scuze. Centura ocolitoare de la Gura Humorului? O vom face noi, așa cum a promis, de altfel, președintele ales al Consiliului Județean, dl Gheorghe Șoldan.



Șologon a încheiat prin a preciza că se vor găsi surse de finanțare și o rezolvare pentru problemele din județ. El a afirmat, de asemenea, că aceste surse și rezolvări nu vor dura 12 ani.
 

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile