Marți seara, candidații PSD din Suceava s-au întâlnit cu locuitorii din cartierul Burdujeni pentru a afla direct de la oameni problemele cu care se confruntă zi de zi și ce așteptări au de la viitorii parlamentari.
”Dar ce m-a îmbucurat cel mai mult a fost că, în dialogul cu cetățenii, ni s-a spus că merităm să fim aici,
pentru că am făcut, desigur,
mai ales prin reprezentanții noștri în Guvern, lucruri foarte bune. Încheiând cu pensiile, ați văzut, dar și multe alte măsuri, chiar și pentru agricultori, care merită menționate. Ei, acum rămâne să facem ceea ce trebuie, să intrăm în primul tur pe primul loc și să câștigăm alegerile parlamentare la nivelul Sucevei.”
a declarat Ioan STAN - președinte PSD Suceava
Aceștia le-au explicat oamenilor că proiectele mari de dezvoltare ale orașului și județului Suceava, inițiate de primarul Vasile Rîmbu și de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au nevoie de o echipă puternică de parlamentari social-democrați pentru a prinde viață.
"Îi îndemn pe cei care ne privesc acum să facă același lucru pe care l-au făcut pe 9 iunie, adică să aleagă să facă parte din echipa câștigătoare. De ce spun asta? Pentru că este foarte important ce urmează în aceste trei duminici, aceste trei tururi de alegeri. Atât președintele Consiliului Județean, cât și primarul municipiului Suceava vor putea duce la îndeplinire ceea ce au promis cu ajutorul președintelui României și al parlamentarilor PSD din Suceava."
a declarat Larisa BLANARI - candidat la alegerile parlamentare
<iframe width="100%" height="480" src="https://www.youtube.com/embed/DOKRO1jRXRM" title="?️ PSD Suceava, în dialog cu locuitorii din Burdujeni" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" referrerpolicy="strict-origin-when-cross-origin" allowfullscreen></iframe>