Antena 3 Suceava Actualitate Cetatea Sucevei prinde viață între 14 și 17 august

Cetatea Sucevei prinde viață între 14 și 17 august

Între 14 și 17 august 2025, Suceava devine capitala medievală a României, cu ocazia celei de-a XIX-a ediții a Festivalului Medieval „Ștefan cel Mare”. Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Suceava, Muzeul Național al Bucovinei și Primăria Suceava, promite patru zile de poveste, pline de istorie vie, spectacol și emoție.

de Daniela Năsui    |   

Cavaleri în armuri, trupe de reconstituire istorică, meșteșugari, artiști și animatori din țară și străinătate se vor aduna la Cetate, pentru a recrea atmosfera Evului Mediu cu parade spectaculoase, demonstrații de luptă, ateliere interactive și spectacole de foc.

Festivalul debutează pe 14 august, la ora 20:30, cu Parada cu făclii, un marș spectaculos care va străbate orașul până la Cetate, unde publicul va fi întâmpinat de un concert deosebit, într-un decor de vis, sub cerul de august.

În zilele următoare, scenele festivalului vor răsuna de muzică live cu formații locale, dar și din țară, precum și legendara trupă Phoenix, care va încheia festivalul duminică seară.

În spațiile istorice ale Cetății – Zidul Alexandru cel Bun, Pulberăria, Șanțul de Apărare și Zidul de Vest – vor avea loc zilnic lupte medievale, turniruri călare, tir cu arcul, magie, dansuri, jocuri interactive și prezentări de arme și costume.

Festivalul aduce la un loc peste 30 de trupe și asociații din România, Ungaria, Slovacia și Ucraina.

Festivalul Medieval „Ștefan cel Mare” este un eveniment de tradiție care transformă Cetatea într-o scenă vie a istoriei, dar și într-un spațiu de educație, cultură și divertisment pentru întreaga familie. Intrarea este liberă, iar atmosfera – de neratat!

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile