Deputatul AUR de Suceava, Veronica Grosu, trage un semnal de alarmă privind situația pieței muncii din România. Într-o interpelare transmisă premierului interimar, Cătălin Predoiu, parlamentarul solicită măsuri ferme din partea Guvernului pentru reducerea șomajului, acuzând lipsa de reacție și strategii economice greșite.
Piața muncii din România se prăbușește, iar industria este principala victimă. În primul trimestru al acestui an, România a înregistrat cea mai puternică deteriorare a ocupării forței de muncă din ultimii ani”, susține Veronica Grosu.
Potrivit deputatului, numărul persoanelor ocupate a scăzut cu peste 440.000 în întreaga economie, iar în industrie – fără construcții – s-au pierdut aproape 300.000 de locuri de muncă între 2019 și 2025. Cea mai mare scădere a fost înregistrată în 2024.
Declinul s-a accentuat în ultimii trei ani din cauza presiunilor structurale, dar și a măsurilor fiscale care au dus la o adevărată criză pe piața muncii. Guvernul tace, deși cifrele sunt alarmante.”, afirmă parlamentarul AUR.
Situația este agravată și în domeniul IT, unde eliminarea facilităților fiscale a dus la stagnări, întârzieri în semnarea contractelor și concedieri în companii importante. Nici sectorul construcțiilor nu a fost ocolit – salariile nete au scăzut cu 14%, iar patronatele vorbesc despre un blocaj în proiecte, generat de creșterea prețurilor și de incertitudinea economică.
Așa-numita Ordonanță Trenuleț a lovit direct în salariile angajaților din construcții și în bugetele firmelor.
, mai spune Veronica Grosu.
Deputatul sucevean susține că România se află în topul european al impozitării muncii și că, în loc de redresare economică, cifrele indică un dezastru bugetar.