Parcul de agrement „Oușorul” a răsunat de muzică și voie bună, iar localnicii și invitații au avut parte de un eveniment cu totul special. Noua scenă a fost inaugurată și sfințită, iar printre aplauze și emoții, comunitatea și-a sărbătorit „cuplurile de aur” – familiile care au împlinit 50 de ani de căsnicie.
La sărbătoare au luat parte oficialități județene și locale, care au felicitat comunitatea și au ciocnit, simbolic, o cupă de șampanie – cadou venit tocmai din Republica Moldova, de la Cricova.
Spectacolele artistice s-au derulat până târziu în noapte și au adus pe scenă ansambluri și artiști îndrăgiți din Bucovina și din alte zone ale țării: de la Fanfara „Mugurii Siretului”, Ansamblul „Plai Bucovinean” și „Dorna Dorului”, până la interpreți precum Gabriela Teișanu, Călin Brătianu, Marius Iusco, Ovidiu Purdea Someș, precum și invitați de peste Prut, din localitatea Cricova.
Festivalul „La izvor de apă vie” a ajuns la ediția cu numărul 22 și s-a transformat într-un reper cultural pentru Bucovina. Un loc unde tradiția, muzica și comunitatea se întâlnesc an de an „la izvorul” autentic al românității.