Antena 3 Suceava Politica Eduard Dziminschi, învestit pentru al treilea mandat în fruntea comunei Moara

Eduard Dziminschi, învestit pentru al treilea mandat în fruntea comunei Moara

Eduard Dziminschi a fost învestit luni pentru cel de-al treilea mandat la Moara. Social democratul sucevean s-a bucurat de prezența a numeroase personalități marcante ale partidului social democrat, dar și alți membri politici suceveni.

Învestirea primarului Eduard Dziminschi, a fost un moment emoționant, luni, la Moara. Aflat la începutul celul de-al treilea mandat, acesta a fost alături de membrii social democrați în acest moment important al unui nou început.

Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan a fost prezent la acest eveniment important, despre care a scris într-o postare pe pagina sa de social media.

Am acceptat cu drag invitația primarului Eduard Dziminschi de a participa la ceremonia de învestire pentru cel de-al treilea mandat în fruntea comunei Moara. Moara, un exemplu de administrație performantă, așa cum sunt multe localități din județ, acolo unde primarii și consilierii locali fac o echipă. Unde interesele oamenilor sunt mai presus de interesele de partid. Am amintit de echipă pentru că, așa cum am spus-o în repetate rânduri, nimic nu se poate face fără o echipă, fără unitate. Vremea unicului cârmuitor a trecut de mult.

a scris pe pagina sa de socializare președintele Ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.
 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹


Gheorghe Șoldan a încheiat subliniind importanța muncii în echipă, pentru dezvoltarea localităților din județul Suceava. 

Subiecte în articol: învestire Eduard Dziminschi mandat Moara
TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile