Un elicopter SMURD a fost solicitat de urgență luni după-amiază, în județul Botoșani, pentru preluarea unui pacient aflat în stare gravă. Ambulanța aeriană a aterizat pe stadionul „1 Mai” din Dorohoi, de unde a fost transportat un bărbat în vârstă de 56 de ani. Potrivit reprezentanților Spitalului Municipal „Academician Leon Dănăilă” din Dorohoi, pacientul a ajuns la unitatea medicală pe propriile picioare, acuzând dureri puternice în piept. În urma investigațiilor, medicii au stabilit diagnosticul de infarct miocardic. Având în vedere gravitatea cazului, cadrele medicale au decis transferul de urgență al pacientului la o clinică de specialitate din Iași, intervenția rapidă fiind esențială pentru salvarea vieții acestuia.
Pe durata misiunii, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi au asigurat măsurile de siguranță necesare pentru aterizarea și decolarea elicopterului SMURD.