Antena 3 Suceava Actualitate Evaluări din toamnă pentru cei din administrația publică locală

Evaluări din toamnă pentru cei din administrația publică locală

Primarul ales al municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, spune că sucevenii au votat schimbarea și că, din acest motiv, din toamnă vor avea loc evaluări ale celor care fac parte din actuala administrație locală. Rîmbu a subliniat că își dorește ca, în urma acestor evaluări, administrația să crească în performanță cât mai rapid.

de Paul Ciurari    |   

„Aud în spațiul public tot felul de pronosticuri, fel de fel de estimări și fel de fel de speranțe. Eu am mai spus-o și vă spun din nou: la alegerile locale de anul acesta, lumea a votat schimbarea și, dacă așa s-a întâmplat, desigur că vom respecta ceea ce au ales oamenii.
Desigur că vom face anumite evaluări, vom pune piesele potrivite pe tabla de șah a administrației locale, astfel încât performanța să fie realizată cât mai repede și la un nivel înalt”, a declarat Vasile Rîmbu.

De asemenea, liderul social-democraților din municipiul Suceava a negat că s-ar fi purtat discuții cu actualul primar, Ion Lungu, cu privire la o viitoare candidatură a acestuia din partea PSD.

„Discuții pe acest subiect la nivelul organizației județene sau chiar la nivelul organizației municipale nu au avut loc. Despre vizită, ce să vă spun? Probabil a avut un caracter privat și n-am înțeles de nicăieri că ar fi fost pus în discuție un asemenea subiect”, a subliniat Vasile Rîmbu.

Subiecte în articol: Vasile Rîmbu primar Suceava municipiul
TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile