Antena 3 Suceava Regional Gheorghe Șoldan a fost prezent la întâlnirea dumbrăvenilor de pretutindeni

Gheorghe Șoldan a fost prezent la întâlnirea dumbrăvenilor de pretutindeni

Președintele ales al Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, a fost prezent luni la Dumbrăveni. Acesta a participat la întâlnirea Dumbrăvenilor de pretutindeni, un eveniment organizat anual pentru diaspora.

de Andrei Munteanu    |   

Gheorghe Șoldan a fost luni alături de primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, la întâlnirea anuală a dumbrăvenilor de pretutindeni. Evenimentul, organizat la Centrul Cultural „Acad. Eugen Simion”, a adunat zeci de diasporeni plecați în străinătate.

Președintele ales al Consiliului Județean le-a prezentat acestora strategia de dezvoltare, menită să aducă sucevenii înapoi acasă.

Știu că așteptările sunt foarte mari, dar, așa cum am declarat și de pe scenă, sunt hotărât să arăt că județul Suceava, prin investiții și o strategie de dezvoltare sustenabilă, își poate aduce înapoi sucevenii plecați la muncă prin alte țări.

Comuna Dumbrăveni este un bun exemplu în acest sens. Administrația condusă de domnul primar Ioan Pavăl a dus la modernizarea comunei, care astăzi este una dintre cele mai frumoase și mai dezvoltate din județ. Și mulți dintre cei plecați s-au întors, iar numărul lor este în continuă creștere.

Am promis în campania electorală că, alături de echipa mea, vom moderniza infrastructura rutieră, că vom atrage investitori și vom lua toate măsurile pentru a încuraja creșterea locurilor de muncă și, implicit, a salarizării. Acum trebuie să dovedim că nu au fost doar vorbe.

Știu că încrederea oamenilor este foarte scăzută, mai cu seamă a celor care au fost nevoiți să plece departe de țara lor, pentru a-și găsi un trai mai bun. Nu fac minuni, dar știu că am ambiția și determinarea necesare să demonstrez că se poate.” a scris Gheorghe Șoldan într-o postare pe social media.

Subiecte în articol: Gheorghe Șoldan întâlnirea Diaspora
TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile