Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a transmis într-un comunicat de presă că are vești excelente de la premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Potrivit acestuia, în doi ani, autostrada A7, de la Pașcani la Suceava, va putea fi dată în circulație.
Vizita de astăzi a premierului Marcel Ciolacu, a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, și a ministrului Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a reconfirmat un mesaj esențial pentru toți locuitorii județului Suceava:
Avem tot sprijinul necesar la nivel guvernamental pentru a realiza marile proiecte care vor accelera dezvoltarea județului nostru. Într-un moment în care nevoia de investiții este mai mare ca niciodată, trebuie să venim cu soluții concrete și cu echipa potrivită pentru a obține finanțările necesare.
De-a lungul anilor, arhivele Consiliului Județean s-au umplut de studii de fezabilitate și promisiuni neîndeplinite. Astăzi, am discutat cu premierul Marcel Ciolacu, cu ministrul Sorin Grindeanu și cu ministrul Adrian Câciu despre numeroasele proiecte care se vor realiza la Suceava în următorii ani.
L-am văzut ieri pe premier conducând pe A7 de la Vadu Pașii la Focșani.”
a transmis Președintele Ales al Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Șoldan.
În încheiere, Gheorghe Șoldan a spus că își dorește să îl vadă peste doi ani pe Marcel Ciolacu, în calitate de președinte al României, venind pe autostradă de la Pașcani la Suceava.
Președintele ales al Consiliului Județean Suceava a reamintit că Autostrada A7 este cel mai mare și cel mai important proiect de infrastructură rutieră al Moldovei, dar și al județului Suceava. De asemenea, acesta a transmis că proiectul se va concretiza datorită premierului Marcel Ciolacu și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.