Antena 3 Suceava Actualitate Glasuri de copii și colinde la Antena 3 Suceava

Glasuri de copii și colinde la Antena 3 Suceava

Colindele copiilor au ajuns, zilele acestea, și în studioul Antena 3 Suceava, unde elevii clasei a VI-a A de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni au adus vestea Nașterii Mântuitorului și emoția sinceră a sărbătorilor.

de Lăcrimioara Flutur    |   

Studioul Antena 3 Suceava a fost colindat de elevii clasei a VI-a A de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni, care au adus cu ei vestea Nașterii Mântuitorului și bucuria sărbătorilor.

Însoțiți de profesorul Romeo Bolohan, copiii au cântat „E Crăciun acuma iar” și „Îngerii mii din ceruri cântă”, acompaniați de chitare și o vioară, într-un moment cald, spus pe note și emoție.

După colind, elevii au descoperit ce se întâmplă dincolo de camerele de filmat. Au vizitat studioul, au aflat cum se realizează o emisiune și ce înseamnă munca într-o redacție de televiziune. Curioși și entuziasmați, copiii și-au împărtășit impresiile, punând întrebări și imaginându-și, poate, cum ar fi să se afle într-o zi în fața camerelor, nu doar în vizită.

Vizita lor a fost mai mult decât un colind. A fost o lecție trăită, o experiență nouă și un moment care ne-a reamintit cât de sincer și frumos poate fi spiritul Crăciunului atunci când vine prin glasurile copiilor.
 

TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile