Hramul Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, sărbătorit pe 30 august, a adunat mii de creștini din toate colțurile țării la Râșca. Și anul acesta, o delegație din Grecia a adus la mănăstire Brâul Maicii Domnului, dar și un fragment din moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina. Acestea au ajuns la mănăstire miercuri, iar până pe 3 septembrie, credincioșii se vor putea închina la ele.
Oameni veniți din toate colțurile țării au format cozi care se întind până la ieșirea din mănăstire și se roagă pentru sănătate și liniște.
Odată cu această sărbătoare, a avut loc și sfințirea paraclisului închinat cinstirii icoanei Maicii Domnului Prodromița, sfințire oficiată de Înaltpreasfințitul Calinic.
Evenimentul a continuat cu Sfânta Liturghie, oficiată în curtea exterioară a mănăstirii. Potrivit organizatorilor, mii de oameni au ajuns vineri la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi.