Potrivit tradiției iudaice, mama trebuia să vină la templu pentru curățire, iar primul născut de parte bărbătească era închinat Domnului și răscumpărat cu un preț simbolic. Deși Preasfânta Fecioară nu avea nevoie de curățire, fiind Preacurată, ea împlinește Legea, aducând la templu chiar pe Dătătorul Legii, pe Hristos Domnul. Momentul este marcat de întâlnirea cu Sfântul și Dreptul Simeon, cel care, luminat de Duhul Sfânt, Îl recunoaște pe Prunc drept Mesia cel așteptat și rostește emoționanta rugăciune: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace”. Alături de Simeon se află și Prorocița Ana, care vestește tuturor celor din Ierusalim venirea Izbăvitorului. Sărbătoarea este una a luminii, a întâlnirii și a împlinirii făgăduințelor lui Dumnezeu, dar și un moment de reflecție asupra ascultării, smereniei și credinței.
În tradiția populară, Întâmpinarea Domnului este însoțită de obiceiuri vechi. Credincioșii aprind lumânări binecuvântate, considerate aducătoare de lumină și protecție, iar în unele zone se sfințesc candelele. Gospodinele pregătesc colaci în formă de inel, simbol al soarelui și al reînnoirii. Totodată, ziua este privită ca una de odihnă și pace, în care nu se lucrează, nu se fac treburi gospodărești și nu se nasc certuri, pentru ca binecuvântarea să rămână asupra casei și a familiei. Întâmpinarea Domnului rămâne astfel o sărbătoare a luminii care întâlnește lumea, a speranței și a păcii aduse de Hristos.