În cadrul discuțiilor cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Lungu a prezentat un memorandum detaliat, având ca scop sprijinirea dezvoltării companiei TPL în contextul noilor provocări din zona metropolitană. El s-a întâlnit cu Iustin Marinescu și Vasilica Baciu, care au analizat solicitările primarului sucevean.
De asemenea, Lungu a avut discuții și cu Manuela Pătrășcoiu, director general al Companiei Naționale de Investiții, confirmându-se continuarea finanțării pentru proiectul Sălii Polivalente de 5.000 de locuri din Suceava.
Într-o altă întâlnire, la Ministerul Finanțelor, a fost aprobat un credit de 50 de milioane de lei pentru două proiecte de infrastructură majore: Ruta Alternativă Suceava-Botoșani și Parcarea Supraterană de pe strada Ștefan Tomșa, fiecare proiect beneficiind de 25 de milioane de lei.
Ion Lungu a abordat și subiecte energetice la Ministerul Energiei, unde a prezentat proiectele de reabilitare a rețelelor termice și dezvoltarea unui parc fotovoltaic. La Direcția Generală PNRR, s-au discutat cererile de plată depuse de Primăria Suceava, patru dintre acestea urmând să fie decontate în această săptămână. Totodată, la Ministerul Dezvoltării, primarul a cerut o alocare de 10 milioane de lei pentru subvenții de încălzire în sezonul rece 2024-2025.