Antena 3 Suceava Actualitate Israelianul de 37 de ani, găsit decedat joi în iazul Icar, a murit prin înec

Israelianul de 37 de ani, găsit decedat joi în iazul Icar, a murit prin înec

Israelianul de 37 de ani, găsit fără suflare în iazul Icar de la marginea Sucevei, după mai bine de o săptămână de căutări, a murit prin înec. Aceasta este concluzia medicilor legiști, conform autopsiei efectuate.

de Andrei Munteanu    |   

Aviad Farchi, bărbatul de 37 de ani, găsit decedat joi, în iazul Icar, a murit prin înec, potrivit necropsiei efectuate. Bărbatul a fost găsit în iazul Icar după mai bine de o săptămână de când acesta a fost văzut ultima dată.

Reamintim că Aviad Farchi a fost văzut ultima dată pe 8 octombrie, atunci când a plecat voluntar de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Potrivit ziarului Monitorul de Suceava, autopsia bărbatului a fost realizată la dispoziția procurorului, după ce familia nu și-a dat acordul necesar pentru necropsie, refuzul fiind motivat religios.

Polițiștii au identificat mai multe indicii clare care arată că bărbatul s-a deplasat prin acea zonă, inclusiv locul prin care a intrat în apă. Toate indiciile sugerează că acesta s-a deplasat singur până acolo, însă nu se știe dacă moartea sa a fost accidentală, fiind noapte, sau dacă a fost intenționată.

Subiecte în articol: israelian înec decedat Suceava politisti
TOP articole pe Antena 3 Suceava:
Cele mai noi știri pe Antena 3 Suceava
» Vezi toate știrile